Varianta coronavirusului cea mai răspândită în prezent prezintă o mutație care îl ajută să infecteze celulele mult mai ușor decât cea care a apărut inițial în China, arată un studiu nou.
Este vorba despre o variantă care a apărut în Europa și care a devenit dominantă între timp, răspândindu-se și în Statele Unite, arată Digi24, care citează raportul publicat ieri.
CITEȘTE ȘI: COVID-19: Au fost descoperite trei simptome noi care anunță infectarea cu această boală
Inițial, cercetătorii au analizat datele de la o mie de britanici internați cu Covid-19 și au observat că pacienții cu versiunea respectivă de SARS-CoV-2 aveau o încărcătură virală mai mare, care însă părea să nu afecteze severitatea bolii. Experimentele de laborator au arătat că mutația face ca virusul să fie de trei până la șase ori mai capabil să infecteze celulele umane.
„Datele arată că este o singură mutație care ajută virusul să se multiplice mai bine și poate să aibă încărcături virale mai mari. Nu știm încă dacă acest lucru înrăutățește evoluția bolii, doar că virusul se multiplică mai bine și, posibil, este mai contagios.
Dar încă suntem în stadiul în care încercăm să confirmăm acest lucru. Niște geneticieni foarte buni lucrează la asta”, a explicat unul dintre oamenii de știință implicat în studiu, Anthony Fauci.